Cum ne apărăm familia de coronavirus cât stăm acasă? Specialiştii vin cu sfaturi
Specialiștii microbiologi ne învață cum să ne curățăm și să ne dezinfectăm casele pe durata carantinei!
Microbiologii din cadrul laboratoarelor companiei australiene Dyson, producătoare de aspiratoare, uscătoare de mâini și aparate de purificat aerul, au făcut o serie de teste pentru a putea veni în ajutorul gospodinelor.
Luni – schimbăm așternuturile din dormitor
În fiecare zi de luni, pe întreaga durată a carantinei și probabil și după încetarea ei, trebuie să schimbăm așternuturile din dormitoare. Cearșafurile și fețele de pernă trebuie spălate la temperaturi de peste 60 de grade Celsius pentru a îndepărta bacteriile și germenii. Virusologul Sacha Stelzer-Braid, din Sydney, a explicat că temperaturile de peste 56 de grade Celsius omoară COVID-19. Tot azi este bine să facem același lucru cu hainele cu care ieșim din casă și, pe cât posibil, să le spălăm la aceleași temperaturi care dezintegrează virusul mortal și omoară alergenii. Aspirați ambele fețe ale saltelei și pernele.
Marți – curățenie în bucătărie
Ștergeți praful de pe bufet, de pe rafturi și de pe suspendatele din bucătărie folosind detergent, substanțe pe bază de clor sau alcool. Puteți folosi inclusiv șervețele umede pentru mobilă. Dați cu aspiratorul în colțurile camerei și pe sub mobilier. Goliți frigiderul, dezghețați o dată la două luni congelatorul și curățați interiorul cu o cârpă înmuiată în apă cu detergent sau săpun.
Miercuri – dați cu aspiratorul
Miercuri este ziua în care dați cu aspiratorul în toată casa, inclusiv pe sub dulapuri, în spatele canapelei și pe canapea. Este foarte important să aspirați inclusiv fotoliile sau pernele de pe scaun pentru a îndepărta bucățile de piele moartă, alergenii și chiar polenul. După ce ați aspirat puteți șterge ușor suprafețele textile cu o cârpă înmuiată ușor în apă cu detergent sau săpun pentru a crea o peliculă de protecție împotriva coloniilor de microorganisme ascunse în textură.
Joi – curățarea perdelelor și a draperiilor
Cea mai mare cantitate de praf și particule se strânge în perdele și draperii. Puteți aspira draperiile înainte de a le pune la spălat, iar perdelele pot fi șterse cu o cârpă înmuiată în apă cu detergent sau săpun înainte de a fi puse la înmuiat. Ștergeți praful de pe pereți, de pe rafturile bibliotecii și de pe bibelouri și cărți folosind șervețele umede pentru mobilă.
Vineri – ștergeți praful din toată casa
Vineri este ziua în care ștergeți praful de pe veioze și celelalte corpuri de iluminat, ștergeți geamurile folosind substanțe de curățenie pe bază de clor sau alcool. Ștergeți praful de pe aparatul de aer condiționat, de pe televizor, de pe tastatura calculatorului și de pe monitorul acestuia cu șervețele umede. Nu uitați să faceți același lucru cu cadrul patului din dormitor, chiuvetelor din băi și a colacului de la WC.